Scrisoare de dragoste #3

Am auzit toate instrumentele din lume acordându-se la bătăile inimii tale. Am văzut toţi porumbeii albi ţinându-se de aripi şi purtându-ţi corpul de înger de-a lungul cerului albastru. Am simţit în suflet învăluirea privirii tale, a ochilor ce nu pot fi uitaţi de nimeni niciodată. Iubirile sunt catapultate din străfundurile inimii şi se unesc într-un bulgăre veşnic colorat ce pulsează în lumini fantastice, apoi se întorc în străfundurile inimii pentru a ne face mai buni, pentru a ne picta minunăţia lumii în priviri. Când vii pe alee, îţi simt paşii, chiar dacă ei sunt atât de moi, atât de imperceptibili, tocmai pentru că iubirea nu are greutate, ci adâncime. Te iubesc mai tare decât iubesc florile lumina soarelui, mai tare decât iubeşte marea sărutarea cascadei, mai tare decât iubeşte lacul mângâierea lebedei. Apari în veselia câmpiei. Soarele galben îţi alunecă prin păr, picurând pe umeri strălucire. Rochia albă şi un pic transparentă flutură în vânt, lipindu-se din când în când de părţi ale corpului, amăgindu-mă neîncetat cu frânturi din formele tale perfecte. Iarba e cea mai norocoasă, pentru că e singura care-ţi simte atingerea, tălpile goale mângâind-o fin sub imponderabilitatea trupului tău. Eşti ca un tablou umblător, pentru că toate cele ce-ţi înconjoară chipul capătă o frumuseţe picturală. Vreau să mă apropii de tine şi apoi sărutându-te, să-ţi scriu direct în inimă scrisoarea mea de dragoste.