înecarea

sunt mângâiate florile de vânt
dar florile uscate
cu rădăcina-ntr-un mormânt

e zâmbetul ce-ţi defineşte chipul
dar zâmbetul e trist
iar ochii ţi se scurg precum nisipul

un soare blând îţi luminează calea
dar tu vezi numai umbre
din ce în ce mai lungi, în toată valea

covor de frunze roşii te gâdilă pe talpă
dar tu vezi goliciunea crengilor uscate
de pe bolta albă

un val rotund ce ondulează marea
o barcă răsturnată
înecarea